Reglementări privind acordarea concediului medical în cazul carantinei sau al izolării

În 3 august 2020 au apărut în Monitorul Oficial nr. 695 noile reglementări privind acordarea concediului medical în cazul carantinei sau izolării. Iată care sunt principalele amendamente:

 

Articolul I

 

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 29 noiembrie 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

 

  1. La articolul 9, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

 

Articolul 9

(1) Persoanele asigurate prevăzute la art. 1 alin. (1) și (2) au dreptul la concediu și indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, fără îndeplinirea condiției de stagiu de asigurare, în cazul urgențelor medico-chirurgicale, tuberculozei, bolilor infectocontagioase din grupa A, stabilite prin hotărâre a Guvernului, neoplaziilor, SIDA, precum și în cazul bolilor infectocontagioase pentru care se impune măsura izolării prevăzută la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic.

 

  1. Articolul 12 va avea următorul cuprins:

 

Articolul 12

Indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă se suportă după cum urmează:

  1. de către angajator, din prima zi până în a 5-a zi de incapacitate temporară de muncă, cu excepția indemnizațiilor aferente certificatelor de concediu medical acordate persoanelor asigurate pentru care a fost instituită măsura izolării, potrivit Legii nr. 136/2020;
  2. din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, începând cu:
  3. a) ziua următoare celor suportate de angajator, conform lit. A, și până la data încetării incapacității temporare de muncă a asiguratului sau a pensionării acestuia;
  4. b) prima zi de incapacitate temporară de muncă, în cazul persoanelor asigurate prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. B și C și alin. (2);
  5. c) prima zi de incapacitate temporară de muncă, în cazul persoanelor asigurate pentru care a fost instituită măsura izolării, potrivit Legii nr. 136/2020.
  6. La articolul 13, alineatul (4) va avea următorul cuprins:

(4) În cazul persoanelor prevăzute la art. 1, concediile și indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă determinată de bolile infectocontagioase pentru care se instituie măsura izolării, potrivit legii, se acordă până la data confirmării persoanei ca fiind vindecată pe baza examinărilor clinice și paraclinice sau a recomandării medicului care constată că riscul de transmitere a bolii nu mai există.

 

  1. Articolul 20 va avea următorul cuprins:

 

Articolul 20

(1) Concediul și indemnizația pentru carantină se acordă persoanelor asigurate în condițiile art. 20 din Legea nr. 136/2020.

(2) Pentru persoanele asigurate pentru care s-a dispus măsura izolării, în condițiile Legii nr. 136/2020, certificatele de concediu medical se eliberează de către medicii curanți care au luat în evidență aceste persoane. În aceste cazuri, durata concediilor medicale este stabilită de către medicii curanți, în funcție de evoluția bolii.

(3) Cuantumul brut lunar al indemnizației pentru carantină sau izolare reprezintă 100% din baza de calcul stabilită conform art. 10 și se suportă integral din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, potrivit art. 20 alin. (7) din Legea nr. 136/2020.

 

  1. Articolul 34 va avea următorul cuprins:

 

Articolul 34

Durata concediilor pentru tuberculoză, neoplazii, SIDA, boli cardiovasculare, a concediilor pentru sarcină și lăuzie, îngrijirea copilului bolnav, pentru reducerea timpului de muncă, pentru carantină sau izolare, precum și pentru risc maternal nu diminuează numărul zilelor de concediu medical acordate unui asigurat pentru celelalte afecțiuni.

 

Articolul II

 

Prin derogare de la prevederile art. 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare, începând cu veniturile aferente lunii iulie 2020, instituțiile și autoritățile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, suportă integral indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate aferente certificatelor de concediu medical pentru carantină sau izolare de care beneficiază personalul propriu, ca urmare a unei suspiciuni de infectare/infectare cu COVID-19, acordate potrivit dispozițiilor Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare.

 

Articolul III

 

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 29 noiembrie 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea prezentei ordonanțe de urgență prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.

 

Sursa: http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/228626

Expertiza pe care te poți baza. Contactează-ne! 

Dezvoltăm afaceri puternice și stabile. Testează-ne!

Impasul tău, provocarea noastră. Nu ezita!